Atenție! Femeie la volan

Când eram copilă mă visam la volanul unei mașini, cu muzica preferată în boxe și depășindu-i cu mare încredere pe toți cei care mă încurcă în trafic. Au trecut anii, iar la 18 ani, forțată de părinți mai mult, deoarece încrederea de-odinioară scăzuse, am făcut școala de șoferi. Spre marea mea uimire, dar și a familiei am trecut cu brio toate probele din prima încercare.

Bineînțeles că nu aveam mașină personală. O mai luam pe cea a tatălui meu, mă mai lăsa actualul soț să îi conduc mașina. O dată pe lună mai bine zis…

Faptul că-și schimba foarte des mașinile mă făcea să nu am încredere să conduc. Nu bine mă obișnuiam cu una că venea altă.

Pe lângă toate aceste aspecte sunt sigură că cele care conduceți sau ați încercat să o faceți cu soțul/iubitul în dreapta, deja știti ce urmează să spun. Nu mă puteam concentra la drum din cauza lui. Îmi dădea indicații din dreapta până ajungeam să opresc pe marginea drumului și să-l dau jos. Glumesc! Îl lăsam pe el să conducă mai departe. Așa ajungeam mai repede unde aveam de ajuns, mai ales că tot drumul nu ne mai vorbeam – tot el fiind cel bosumflat. Ei și uite așa am mai evitat să mă urc la volan.

Următoarea încercare a fost când toată lumea mă încuraja să conduc singură. Am luat eu mașina și am hotărât să ajung unde am de ajuns fără el. Căldura mergea la fel de tare ca muzica pe care nici nu le auzeam, nici nu le simțeam. Nu mai țin minte cum am ajuns acasa, important era că am ajuns cu bine. Groaznică experiență!

… și au trecut anii, aproape că îmi expirase și permisul. Împinsă de la spate de o prietenă l-am reînnoit. Al meu îmi cumpărase mașină, după ce m-am tot plâns că nu mai pot să depind de el, că nu reușesc să merg unde am de mers etc. Deși voiam să am mașina mea, îmi era groază! Regretam că l-am convins să cumpărăm una și pentru mine. Nu mă vedeam la volan. Parcă-mi doream ca momentul în care eu voi fi nevoită să conduc mașina să nu mai vină. Dacă îi încurc pe ceilalți participanți la trafic? Dacă nu văd pietonii sau semaforul ? Eu sigur nu voi ști efectua o depășire. Mă vor claxona toți și mă voi pierde la volan. Sigur nu voi ști să parchez. Cum bag eu mașina cu spatele? Sigur cad cu ea de pe pod. Știți voi – overthinking.

„Primele lecții” cu noua mașină le-am luat într-o parcare mare, seara, după ora 22. Am realizat că e ca mersul pe bicicletă – nu se uită niciodată. Soțul nu mi-a spus prea multe știind deja din trecut că nu rezolvă nimic dacă mă tot critică. L-am rugat doar să îmi explice ce reprezintă toate butoanele, cum funcționează una alta, ce am de făcut. Mă simțeam ca la bordul unei aeronave.

Toate bune și frumoase. Am ieșit de câteva ori prin oraș cu mașina seara, când circulația era redusă ( aproape inexistentă) . Am constatat că eu conduc mașina, nu ea pe mine. Am avut nevoie de puțin timp să o cunosc, să văd cum reacționează, iar apoi totul a devenit simplu. O conduceam singură, iar pentru că job-ul mi-o cere, am început să fac naveta. Toată lumea mă lăuda pentru cum conduc mai ales că le spuneam din start că sunt începătoare, fapt ce mi-a dat încredere.

Până acum nimeni nu m-a claxonat în trafic. Parchez mașina la fel de bine ca soțul și am constatat că nu mă pierd la volan. Și de ce m-aș pierde când am întâlnit bărbați care conduc mai prost ca mine? Nu am avut evenimente și îmi doresc să nici nu am!

Ca femeie la volan ai un minus din start. Adevărul e că și eu mai zic uneori „ se vede că e femeie la volan”, dar sunt înțelegătoare și nu claxonez sau șicanez persona care conduce.

Nu mai am frică de drum și zic eu că știu să conduc la fel de bine ca un bărbat. Poate nu am la fel de mult tupeu când vine vorba de depășiri, dar asta nu mă deranjează. De multe ori m-am trezit cu alții pe contrasens care depășeau fără să se asigure. Dacă înainte credeam că asemenea scenă mă va face să mă pierd, am realizat că avem în noi un instict care ne ajută să reacționăm la momentul potrivit.

Prin acest articol vreau să dau curaj femeilor și mămicilor care circulă cu taxiul/ tramvaiul/ autobuzul etc. cu permisul în buzunar sau încă nu s-au hotărât să facă o școala de șoferi. Acum pentru mine șofatul e o relaxare și mă ajută enorm de mult în rezolvarea treburilor de zi cu zi.

Sunt atâtea mașini, atâția șoferi, doar eu nu sunt în stare să conduc? – asta îmi spuneam eu când m-am trezit pusă în fața faptului împlinit  – adică la volan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sofiline.ro