3 lucruri pe care nu le stiai despre micul dejun

Iată care sunt 3 lucruri pe care probabil nu le stiai inca despre prima masa, micul dejun.

Exista un citat care spune asa: „Ia micul dejun ca un rege, prânzul ca un prinţ şi cina ca un cerşetor”.

Toata lumea stie ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei.

După ce te-ai trezit, corpul şi creierul au nevoie de energie pentru a pune totul în funcţune.
Statistic, a fost demonstrat că oamenii care sar peste micul dejun sau mănâncă unul nesănătos au probleme cu greutatea, sunt veşnic obosiţi psihic şi fizic şi au imunitatea scăzută.

1. În timpul somnului, organismul consumă între 300 şi 500 de calorii. Atunci când te trezeşti, corpul şi creierul au fost fără hrana timp de 8-10 ore. Asta înseamnă ca nivelul zaharului din sânge este scăzut, iar creierul şi muschii au nevoie de glucoză pentru a funcţiona.

Dacă prânzul este prima masă, ar insemna să privezi organismul de “combustibil” 14 ore sau mai mult!

2. Lipsa micului dejun nu ajută în niciun fel la slăbit. Unii oameni cred în mod eronat că sărind peste micul dejun, vor reduce aportul de calorii consumate şi că îi va ajuta să piardă în sfârşit greutate.
Însă, lipsa micului dejun duce la supraalimentare la una dintre mesele din cursul zilei respective, de obice, produse nesănătoase, bogate în calorii şi grăsimi.

3. Cafeaua, cerealele dulci sau croissant-ul nu sunt indicate pentru micul dejun. Zahărul şi cofeina ajung in sânge şi produc energie aproape instant, dar nu pentru mult timp! De aceea, dupa un astfel de mic dejun ne putem simti revitalizaţi, dar când efectul dispare, ne simţim şi mai obosiţi.

Sursa: csid.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sofiline.ro