Diverse

Atașamentul | de la copil fericit la adult fericit

Cum îl crești, așa îl ai – se spune prin popor. Ei bine, cert este că studiile confirmă multe dintre astfel de vorbe. De ce? Pentru că modul în care ne educăm copiii contează. Dacă vrei să formezi un viitor adult fericit, poate crezi că este important să-l înveți pe copil să fie politicos, bun la învățătură sau ambițios. Nu e rău, însă țin să te anunț că mai presus de orice calitate sau abilitate se află stilul de atașament. De ce? Află chiar acum!

Sursa foto: www.womenplatform.com

Atașamentul – ce este ?

Definit și conceptualizat de către psihologul John Bowlby, atașamentul este descris asemenea unei legături psihologice strânse de lungă durată între persoane. Cercetările lui Bowlby asupra teoriei atașamentului au arătat că bebelușii care erau separați de către părinți și duși într-o altă cameră (necunoscută de către copii), vor reacționa la reîntâlnirea cu părinții, în unul dintre cele 3 moduri:
  • cei cu atașament securizant manifestă distres emoțional la separarea de părinți, dar se vor bucura de aceștia la reunine – acești copii sunt mai predispuși să-i vadă pe ceilalți ca fiind suportivi, buni și de încredere, iar pe ei înșiși ca fiind competenți și valoroși;
  • copiii cu atașament anxios-rezistent manifestă distres emoțional mai puternic la despărțire, iar la reîntâlnirea cu părinții se simt confortabil, însă tind să îi „pedepsească” pe adulți pentru că i-au lăsat singuri – acești copii sunt mai atașați de părinți, nu au încredere în forțele proprii și tind să se izoleze de cei apropiați;
  • micuții cu atașament anxios-evitant nu au manifestat distres emoțional la despărțire, iar la reuninea cu părinții ori i-au evitat pe aceștia, ori pur și simplu i-au ignorat – acești copii tind să evite ajutorul celorlalți (de aceea își formează destul de greu relații armonioase), sunt mai agresivi, mint mai mult și tind să păstreze distanța de ceilalți;
  • descoperit mai târziu, atașamentul dezorganizat se referă la copiii care nu au niciun model predictibil pentru comportamentul față de figurile de atașament – simplu spus, nu știi niciodată „ce-l mai apucă” – în general, acești copii nu știu cum să gestioneze stresul emoțional la despărțirea față de părinți, astfel că sunt agresivi, se izolează social sau manifestă alte comportamente indezirabile.
Este de la sine înțeles faptul că stilul propriu de atașament al unui copil se formează în funcție de câtă afecțiune primește cel mic în primii ani de viață. Mai exact, copiii care au parte de iubire și suport din partea părinților sau a îngrijitorilor, sunt mai predispuși înspre a avea un atașament securizant. Pe de altă parte, copiii care sunt neglijați sau derutați (acum îl iubești, mai târziu îl lovești) de către părinți sunt mult mai predispuși către atașamentul anxios.

De la copil fericit la adult fericit. Dar cum?

Studiile au mers și mai departe, aplicând pe adulți ceea ce se știa deja despre copii. Descoperirile ce au fost aduse ulterior fiind, astfel, fascinante! Se pare că relațiile noastre intime și romantice (ca și adulți) sunt profund legate de stilul nostru de atașament pe care l-am avut ca și copii. Spre exemplu, dacă am fost în mare parte anxioși ca și copii, vom fi, cel mai probabil, anxioși și în relația de cuplu. De aceea, e important să ne analizăm propriul stil de atașament, iar apoi să lucrăm în acea direcție – adică, să apelăm la ajutorul unui psiholog, consilier sau terapeut, dacă nu vedem rezultate în urma muncii individuale (adică acea „terapie” din cărți). Conform lui Bowlby și Ainsworth, atașamentul față de părinți se formează în jurul primelor 18 luni de viață. Putem modela atașamentul copiilor noștri atunci când știm cum să gestionăm momentele dificile din relația cu ei.

Sfaturi practice?

Dacă ești părinte sau dacă lucrezi în domeniul educațional, îți recomand să pui următoarele sfaturi în practică, atunci când ai de a face cu un copil anxios sau dezorganizat:
  • Încearcă să recunoști emoția cu care se confruntă copilul! O fi tristețe? Furie? Frică? Nu-ți fie teamă că cel mic se confruntă cu o emoție negativă, e absolut normal să experimentăm tot felul de emoții, mai ales ca și copii! Iar pentru formarea unui atașament securizant, cu atât mai mult e nevoie să identifici momentele în care cel mic e fricos, trist sau furios, astfel încât să poți trece la următorii pași.
  • Validează verbal acea emoție! Pentru a-l conduce înspre un atașament securizant (varianta cea mai sănătoasă), cercetătorii ne mai spun că validarea emoțională este o altă cheie! De ce? Pentru că astfel copiii prind încredere în adultul „care e puternic și cunoaște această emoție“, fiindu-le mult mai ușor să o depășească. În momentul in care îi spunem copilului:
„Of, îți e frică, înțeleg…”
acesta va traduce mesajul nostru cam așa:
„Hei, așa se numește ceea ce simt eu acum? FRICĂ? Wow, ce bine că o mai cunoaște cineva – hmm, dar oare o și înțelege?“
  • Empatizează! Empatia este următorul pas esențial în formarea unui OM fericit. Dacă vei fi empatic cu un copil, indiferent de atașamentul pe care îl are, acesta va înțelege că nu e singur și se va simți înțeles de adult – fapt care contribuie, din nou, la concretizarea atașamentului securizant.
„…Cu siguranță îți e tare greu fără mama! Uite, poți sta lângă mine dacă vrei. Mama a plecat la muncă și se va întoarce mai târziu.”
răspunsul copilului:
„Ei, uite că o și înțelege! Și pot să stau acolo până îmi trece? Ok, dar să știi că am să mai plâng puțin…nu e deloc plăcută această FRICĂ!“
  • NU te împotrivi! Încearcă să te pui în locul lui – oare tu nu ai simțit niciodată o emoție negativă atât de puternică? Ei bine, nu a fost deloc ușor, nu-i așa? 🙂
„Wow, deja sunt mai bine! E chiar plăcut să stau în brațele cuiva și să nu fiu nevoit să stau singur în camera mea, sau să mă opresc din plâns, cum zice buni.“
  • Fii consecvent! Dacă te hotărăști să îl pedepsești pe copilul tău cu 10 minute de “time-out” atunci când încalcă o regulă, ține-te de această decizie inițială! De ce spun asta? Pentru că a fi dezorganizat în relația cu copilul duce, după cum poate ai ghicit deja, la formarea atașamentului dezorganizat. Deci, nu îl deruta – azi îl pedepsești pentru ce a făcut, iar mâine îl strângi în brațe pentru că starea ta generală „e una mai bună“. Copilul nu va mai ști ce să creadă și astfel îi va fi și lui greu să își exprime emoțiile, procedând întocmai ca și tine: acum va plânge, apoi te va iubi, iar peste 10 minute va fi agresiv. Nu e tocmai bine, dar puterea se află in mâinile tale!

Ți-am enumerat aceste sfaturi practice pe care le poți aplica începând chiar de ACUM în relația cu cel mic. Un copil fericit și „securizat” de mic, va fi la fel și mai târziu, ca adult. Nu te speria dacă, citind acest articol, ți-ai amintit că ai fost de câteva ori mai dezorganizată cu prichindelul tău! E normal să existe și excepții, dar încearcă să mergi pe un anumit stil (de preferat cel empatic și călduros) cât mai des. Iar dacă nu îți iese uneori, cred că de aceea s-au inventat scuzele, nu-i așa? 🙂 Tu știi ce stil de atașament ai? 🙂 Pentru întrebări suplimentare, alte sugestii sau propuneri, mă poți contacta pe adresa de e-mail hermina.popa@yahoo.com sau la numărul de telefon 0741392636.BIBLIOGRAFIE: https://positivepsychologyprogram.com/attachment-theory/
Related posts
Diverse

Cum este interpretat zambetul unui vânzător? Persuasiune si limbajul trupului, capitoul V

BusinessCampania Usi Deschise FemeilorDiverse

Update Campania Usi deschise femeilor - evenimente, proiecte și obiective

BusinessCampania Usi Deschise FemeilorDiversePractici financiare

Ieșim la masă cu clienții sau nu? Bune maniere în afaceri - fragement din Modulul 3

BusinessCampania Usi Deschise FemeilorDiversePractici financiare

Tehnici de persuasiune in relatia cu clientii | Modulul II - Scoala de business Gaminvest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sofiline.ro