BusinessBusiness in | ContactBusiness in familieCampania Usi Deschise FemeilorDiversePovesti de succes

Exista cariera si dupa bebe. Iată 10 motive care te vor pune pe gânduri

La bazele Campaniei pe care o derulez în prezent, „Usi deschise femeilor” Campanie pentru Independenta Financiara si Antreprenoriat Feminin, stau valorile și viziunea mea despre ce înseamnă o femeie ca întreg, atât din perspectivă socială cât și al rolului său în familie și versiunea ideală a acesteia, încrezătoare și apreciată de cei din jur.

Munca e nobilă iar femeile au dreptul să muncească!

Sunt de parere ca munca înobilează omul. Fie ca vorbim despre a lucra grădina, de educa, de a salva oameni, de a produce pâine sau de a lupta împreună cu un grup social, munca, e primordială. Din cele mai vechi timpuri, munca a stat la baza dezvoltarii unei societații si sustinerii bunastării în comunități, dar mai ales la bază necesităților umane proprii, ale fiecaruia.

În ziua de azi, puține munci sunt cu adevarat „grele” la propriu. Civilizația și tehnologia au conturat lumii altă față. Oamenii prezentului au alte nevoi, consumerismul de produse și servicii este amplu si divers.

Așadar ori produci, ori deservești, una din acestea ar trebui sa le poti face, chiar de esti femeie și ai acasă unul sau 5 copiii atarnați de picior.

Atunci când o mamică se întoarce la profesia sa dupa o perioada de stat acasa cu cei mici, nu doar ca se bucura de socializarea de care are nevoie, dar ofera prin asta un bun exemplu copiilor, prin munca care inobileaza omul.

Ce se întâmplă când, întoarcerea la job, e o adevarată provocare, sau, devine imposibilă?

În primul rând, trebuie să știi ca, mai exista ca tine imediat după colț, o altă mamică în aceeasi situație. La 2 străzi distantă, deasemenea. Și adunate de peste tot din Romania, sunt cateva mii.

Reintoarcerea la job, un fenomen?

Da. E un fenomen. Campania „Usi deschise femeilor” a fost inițiată pentru unul dintre aceste motive. Venirea pe lume unui copil destabilizeaza mult parcursul profesional al unei femei. Apar fel de fel de piedici in reluarea activitatii.

Am discutat despre asta in interviul oferit pentru anunțarea editiei IV.

Întocandu-ne la motivație, iată care cred eu că sunt 10 dintre cele mai serioase dar si neserioase motive pentru care să nu renunți la profesiunea ta:

1. Îi ajuți pe cei din jur și pe tine însăți

Te ajuti pe tine insăți, sustinandu-te, pe familia ta, contribuind la bugetul familiei dar și comunitatea din care faci parte.

2. Câștigi independență financiară – față de soțul tău

3. Oferi un exemplu bun copiilor tai

4. Preîntâmpini depresia și cresti stima de sine

Cand ai un job, iti faci des cunoștințe și întreții relatiile sociale mai diverse, constructive pentru dezvoltarea personală.

5. Ai ocazia sa îți dezvolți capacitățile, luciditea, mintea și viziunea despre lume

6. Devii valoroasă prin competențe și satisfacții profesionale

Poate o limba straina, poate operare intr-un program de specialitate, poate abilitati relationale, etc, toate te vor ajuta sa urci trepte spre succes. Cine nu isi doreste sa aiba succes?

Motive simpatice:

7.Cand te intorci acasa obosita de la job, si bucataria e haos, sigur nu are curaj nimeni, sa iti reproseze acest lucru. Comandati o pizza și mai scapi si astazi 🙂

8. Macar o data pe saptanana ai motiv sa suni acasa „azi intarzai ca lucrez la un dead-line, pregatiti voi masa, va rog?”

9. Îți poți permite mici zvâcniri de libertate.

Puțin înainte de program, în drum spre, în pauze si după, poate reușești să mai faci ceva extra, pentru tine: suni o prietenă, te oprești la solar, deraiezi putin traseul ca sa vezi ceva nou prin oras, etc.

10. Te poți recompensa fară remușcări. Iți poți face mici economii pentru o pereche de pantofi, pentru un tablou sau poate pentru ochelarii de brand mult visați.

Related posts
Diverse

Cum este interpretat zambetul unui vânzător? Persuasiune si limbajul trupului, capitoul V

BusinessCampania Usi Deschise FemeilorDiverse

Update Campania Usi deschise femeilor - evenimente, proiecte și obiective

BusinessCampania Usi Deschise FemeilorDiversePractici financiare

Ieșim la masă cu clienții sau nu? Bune maniere în afaceri - fragement din Modulul 3

BusinessCampania Usi Deschise FemeilorDiversePractici financiare

Tehnici de persuasiune in relatia cu clientii | Modulul II - Scoala de business Gaminvest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sofiline.ro