Campania Exista Carieră și După BebeCampania Usi Deschise FemeilorCampanii pentru femeiComunitatea #petocuricufamiliaDiverse

Jurnal Aprilie #petocuricufamilia Team – din comunitate – 4 povești, 4 zile de naștere

E minunat să simți că faci parte dintr-un grup al tău, unde găsești înțelegere, sprijin dar mai ales prietenie. Sentimentul de apartenență ține de cald, mai ales în această perioadă care ne-a zguduit puțin din rădăcini.

În toată această perioadă de carantină, noi am ramas acasă, și cu hastagul #staiacasa ne-am mobilizat si ne-am unit pentru a le fi alături celor 4 colege sărbătorite ale lunii Aprilie.

Luna Aprilie astfel a fost deosebită pentru noi. Prima a fost Bianca Moca, tocmai pe la inceputul carantinei, cand s-a declarat stare de urgență și nu se aștepta să primească vreun cadou sau vizită, am surprins-o cu un gest mic, dar credem noi important pentru o femeie și anume un buchet de flori.

Bianca Moca – work at home mom @Amazon

Despre Bianca și povestea sa

Bianca e mamă a unei fetițe de 4 ani, absolventă a Liceul Pedagogic si a Facultatii de de Fiziokinetoterapie. A profesat un timp după care l-a intalnit pe sotul ei și a plecat cu el în Norvegia.

Apoi au participat la Festivaluri Internationale cu un FoodTruck reusind asttfel sa viziteze jumatate din Europa.

Am parcurs cu bicicleta 370 km, intr-o saptamana, traseul Passau- Viena, impreuna cu sotul si fetita (care avea atunci 2 ani). Va recomand chiar daca nu sunteti profi pe bici 🚴‍♀️ ” – ne-a povestit Bianca

Bianca este cu noi în grup de la început și e foarte interesata de dezvoltare personala, spiritualitate si astrologie. Citatul preferat:
” Love is the goal, life is the journey” Osho

Apoi a urmat ziua Ancăi. Deși în ziua aniversării zilei sale de naștere era plecată la 50 km + de Oradea, totuși am găsit-o și am reușit să o surprindem cu un buchet de flori livrat când se aștepta mai puțin.

Anca Popa – Admission officer & marketing specialist @International School of Oradea

Despre Anca și povestea sa

Anca Popa, e una dintre cele mai empatice persoane din grup, mereu cu multa energie și un vibe pozitiv.

Anca de profesie este geograf. In ultimii 8 ani a locuit in: Spania, Cipru si Marea Britanie. S-a relocat in Romania acum 4 ani si s-a alaturat proiectului International School of Oradea, unde lucreaza si in prezent ca si Admission OFficer si specialist marketing.

Cariera sa a fost in mare parte in vanzari, educatia fiind un domeniu care o pasioneaza dar si vpluntariatul si actiunile filantropice, natura și aventura!

Consider ca educatia este motorul oricarei societati. Recent am terminat și cursul TESOL.

Surpriza pentru Anca din partea noastră

Următoarea sărbătorită a fost draga noastră Laura. M-am gândit mult cum am putea să o surprindem și ce putem să îi trimitem. În cele din urmă am ales împreună un aranjament din flori pe care i l-am trimis repejor, iar în cinstea ei și a profesiei sale, chiar daca de la distanță, ne-am machiat toate și ne-am aranjat, pentru un super colaj cu tematica make-up & cosmetics!

Laura Mangra – Blogger @Lauramangra.wordpress.ro & Cosmetician & Make-up artist @Salon

Despre Laura si povestea sa

Laura este căsătorită cu Cipri Mangra, alaturi de care au 17 ani de relatie, 9 de căsnicie si 2 copii minunați.

Este o persoana extrem de prietenoasa si extrovertita, empatica și gata să sară mereu în ajutor. A absolvit Facultatea de Stiinte Socio-umane specializarea Asistenta Sociala, iar ulterior a descoperit cosmetica, domeniul pe care il profeseaza si a ajuns sa fie marea sa pasiune din ultimii 12 ani.

De aproape 2 ani are un blog pe care posteaza constant subiecte foarte utile, legate de organizare, beauty, copii si lifestyle. găsiți aici blogul Laurei.

Laura ne-a povestit despre ea:

Ador sa ma relaxez des si gasesc relaxare peste tot. Poate intr-un moment de stat la soare pe banca, intr-o bautura gustoasa bauta alaturi de prietene, in momentele de condus singura sau in bai fierbinti cu sare si spuma acompaniate de muzica buna.Ador sa conduc pe distante lungi si sa vad zone noi, sa citesc si sa fac maraton de seriale.”

Ultima sărbătorită din luna aprilie, a fost Alis. De data asta am planuit sa jucam pe Zoom jocul Inside Hero, un joc genial de dezvoltare persoanala pe care il organizeaza si faciliteaza Alina Ierugan. Alis nu știa ca urmează să îl facem, am pregătit totul în secret, iar după ce ne-am conectat toate pe Zoom am invitat-o si pe ea. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât în timpul zoom- conferinței, livratorul a sunat la ușă și i-a lăsat florile din partea noastră.

Alis Stranici –

Despre Alis și povestea sa

Alis este casătorită, mamă a 3 copii, este absolventa a Facultății de Calculatoare si Tehnologia Informatiilor.

De profesie este inginer IT iar in prezent este Manager de proiect în web development.

Deși arata a fi și este strong woman – în esență este o persoana sensibila si iubitoare, responsabilă și caldă.

Iubește drumetiile si conectarea cu natura, pe care le face ori de câte ori are ocazia împreună cu cei 3 copii ai sai și sotul său despre care spune ca e o binecuvantare, pentru ca o susține si o ajuta inclusiv cu copiii.

Iubeste dansul, dansează cu copiii acasă, cititul, fiind pasionata de carti de dezvoltare personala și spirituala, crede in Dumnezeu cu toata tăria și visul ei este ca la un moment dat să se ocupe din nou de vechea pasiune de familie și anume de cultivarea capșunilor și zmeurilor, ca hobby și ocupatie de relaxare si conectare.

Până atunci Alis se îngrijește cu dedicare de familie și profesia sa, fiind implicată în comunitatea Pe tocuri

About author

Mamăprenoare și iubitoare de viață
    Related posts
    Diverse

    Timp pentru mine

    Diverse

    Parada tocurilor mici pentru mămici

    Diverse

    Upcoming summer events #petocuricufamilia & #readytochange

    Campanii pentru femeiDiverseHuman DesignPersonal si delicat

    Tu știi când ai facut ultima oara burnout?

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *