Intoarcerea la mine. Autocunoaștere, procesul meu și terapiile aplicate. Despre deconditionare

Eu nu sunt neapărat bună la scris. Sunt însă un om care are enorm de multe de împărtășit. Sunt acel om care trăiește intr-un an cât alții în 10, care întra în experiente ca o condiție a vieții sale, care trăiește și explorează câte o experienta pe data, și care o data terminata nu o mai repeta, ci începe o alta. În fiecare experienta întru complet inocenta, neștiutoare, în bezna totala, ca sa ies de acolo clară, limpede și cunoscătoare. Uneori ajung sa fiu autoritate în domeniul în care m-am scufundat. Setea mea de experiente este nemărginită, însă nu orice experienta trece testul. Ca sa poată fi urmata experienta trebuie sa fie parte dintr-un vis de-al meu care sta la incubator.

Aceasta este natura mea. Aceasta este tema mea. Pare ca ma cunosc foarte bine și intr-adevar ca am reușit sa deslușesc cu precizie multe detalii și dedesubturi ale sufletului meu, ale mintii mele și ale experientelor mele de pana acum. Dar nu a fost mereu asa. În urma cu câțiva ani nu știam aproape nimic din toate acestea, în mod conștient. Le-am descoperit pe rand. De câțiva ani, undeva în jur de 5 ani, sunt intr-o introspecție continua. Folosindu-ma de ghidajul oferit pe parcursul diferitelor etape, de tehnici specifice, de diverse sisteme de autocunoaștere, am înaintat în călătoria mea. Uneori am mers cu lumânarea sa caut schelete din trecutul meu. Alteori am înotat în avalanșe de revelații și insight-uri, unele banale, altele de-a dreptul revelatoare. Pas cu pas, in călătoria mea am reușit sa ma redescopăr, sa ma recunosc pe mine, Alexandra cea adevărată. De fiecare data, la fiecare descoperie, jur, ca a fost fantastic.

Din când în când dădeam jos câte un strat de care parca ma dezbrăcam de-a binelea, ca de o haină grea și veche care îmi stătea pe umeri. Sau ca de un corset. Ca sa va faceți o idee mai organică așa, ca atunci când te dezbraci de o lenjerie super strâmtă sau dai jos niște pantofi cu doua numere mai mici și urâți pe deasupra. Cam asta e senzația înmulțit cu zece. De zece ori mai eliberator un gând care îți relevă “draga mea, e ok, nu trebuie sa mai faci asta, nu e despre tine, poți s-o lași asa”. Gândul ca poți abandona angajamente fără sa fii judecat sau tras la răspundere, e fantastic. Sa descoperi ca poți renunta la un proiect asumat, fără sa fii pus la eșafod sau condamnat la dispreț, e mai mult decât eliberator, e dătător de viata! Simți cum îți recapeți viata prin vene, cum îți reînvie spiritul înăbușit, când afli despre tine ca tu ești aici sa ai satisfacție și nu îndatoriri pe care nu ți le dorești, când descoperi ca tu ești aici sa fii bine, ca ai tot dreptul sa fii iubit asa cum ești și nu doar ca e dreptul tău, e datoria ta sa fii tu însuți prezent pentru lume, întrucât lumea are nevoie de unul ca tine, care e unic și de care e nevoie aici, asa cum e el. Gandeste-te ca dacă tu nu ești tu, și ești altfel, cum te vrea societatea sa fii, înseamna ca locul tau e lipsa, practic trăiești dar lipsești din propria viata. Adică rolul tău e un gol imens pentru ca tu însuți nu îl ocupi, devreme ce tu joci un alt rol, fals, al altcuiva. Pentru ce trăiești atunci, pentru o farsa? Dacă ti-a fost data viata pe acest pământ, fii în ea! Fii personajul principal din propriul tau film, și nu altfel!

În drumul meu spre autocunoaștere am trecut prin episoade foarte interesante. Spuneam mai sus de experientele de debarcare, eliberatoare și placute. Dar am avut și episoade de alt tip, dacă as putea sa le încadrez astfel. Din când în când procesul îmi aduce mult umor. Din când în când îmi aduce melancolie și îmi răsfoiește amintiri. Asta e una dintre metodele mele de autoterapie.

Înainte sa spun despre ea as dori sa fac aici o mica critica la adresa celor indrugate în mod exagerat pe rețelele de societate referitoare la a trai în prezent. “Trăiește în prezent” nu e pentru toată lumea, fuck off! Adică e și asta o condiționare. Exista oameni care sunt concepuți sa se gândească în permanenta la trecut, sa abstractizeze întreaga istoria experientiala umana și sa aducă în prezent de acolo învățături. Exista oameni care sunt concepuți sa se gândească la viitor, vizionarii, care aduc in memoria colectiva soluții de viitor pe baza tiparelor. Si exista oameni care aduc mutații prin realizările lor spontane, schimbări și noi direcții. Unde ii înghesuim pe toți oamenii ăștia în prezent? De la A fi prezent în tine, în propriul corp în propria viata pana la a fi constrâns de conceptul “prezent în prezent” mi se pare ca s-a deviat cu zero virgula zero cinci unități lateral și s-a tot dus asa paralel, astfel încât mulți dintre cei care au preluat acest concept au uitat sau nici nu au sesizat fina graniță dintre conceptul original si condiționarea pe care ne-o impune.

Spuneam de metoda amintirilor. A sta în trecut și a depună amintiri – privită ca o modalitate de a te privi în interior și a te vindeca, dacă e posibil.

În amintirile noastre de multe ori rămânem cu o perspectiva neactualizate. Ce înseamnă asta? Sa spunem ca intr-o etapa a vieții ai avut de-a face cu o persoana care ti-a făcut atunci mult rău, sa spunem ca au existat mai multe certuri și jigniri. La momentul respectiv te-ai declarat supărat și în cele din urmă ați rupt legătură pentru totdeauna. Au trecut câțiva ani și de câte ori îți amintești te trece aceeași senzație negativă, gânduri apăsătoare și emoții dureroase. Daca stam sa ne gândim, au trecut ceva ani și s-ar putea ca perspectiva ta sa fie cu totul alta acum. Nu mai vorbim ca, dacă am afla acum care este și perspectiva persoanei în cauza, ecuația ar deveni cu adevărat complexa. Ok, în acest punct avem opțiunea sa spunem “Nu ma interesează, nu are sens sa ma gândesc la asta acum, a fost cu mulți ani în urma, ce-a fost a fost, sa privim înainte, oricum nu mai este deci nu are rost” – și ar fi ok sa fie și asa, dar totodată avem și opțiunea sa spunem “OK, hai sa vad ce-a fost acolo defapt, vreau sa inteleg”. Ei bine aici începe călătoria pe o pista foarte bine trasata si definită din viata ta, foarte bine marcată, cu toate cele: emoții, experienta, sentimente, convingeri etc. E un prilej bun de tot pentru tine sa te duci înăuntru și sa descoperi. La ce te ajuta? Poate la tratarea unei traume, poate descoperi sursa și ști astfel de unde sa o apuci. Poate descoperi rădăcinile unor frici, pe care le porți cu tine și acum, sau ale unor convingeri, care îți umbresc deciziile din prezent. Ce poti descoperi rău? Nimic rău, dimpotrivă. E foarte probabil sa ai surpriza ca lucrurile privite acum și de aici sa fie cu mult mai puțin grave. Adică poți avea surpriza sa descoperi “atât a fost tot? Și pentru asta m-am supărat eu atât? Pai nu mi-a făcut mare lucru”. În cel mai rău caz descoperi exact ceea ce ai greșit, dar asta nu are sa fie o provovare pentru un om pregătit sa își privească trecutul în fata.

Ajuns acolo, într-o experienta din trecut, a cărei caseta ai pus-o acum la derulat, poți privi detașat imaginile din amintiri, sau poți începe sa îți pui întrebări. Eu merg pe “Ce și De Ce-uri”. “De ce când îmi amintesc fata ăstuia mi se face scârbă?” – și îmi răspund sincer sincer mie însămi: “Pentru ca mi-e urat de el”, “De ce?” – “Pentru ca îmi spunea mereu vorbe tăioase”, “Ce imi spunea?”, întreb tot eu – “Mi-a zis o data că … “, “Ce te-a deranjat în asta?” – “M-am simțit atacata și nedreptățita” – “De ce?” – “Pentru ca e subiectul meu sensibil”, “De ce?” – “Pentru ca de mica ma frustrez pe tema asta”, “De ce?” ” pt ca mama îmi spunea mereu ca… ” iată. Un prim răspuns. Pana la urma nu era despre el, ci despre mine. Problema e a mea, din copilărie. Nestiind-o, la vârsta aceea foarte tânără, nici măcar nu am realizat ce ma doare defapt, ci doar reacționam defesiv și sfârșeam prin a declara război unui om care se nimerea sa nu fie drăguț cu mine, ca apoi sa ies lezata tot eu, ca nu-i asa, necunoscandu-ma nu aveam nici un instrument de lupta și nici de apărare. Va puteți da seama ca dialogul de mai sus e un exemplu cenzurat, scurtat, o demonstrație de dialog auto-ghidaj, practic, care poate fi lung de tot, pana în adâncuri, acolo unde lucrurile sunt complicate. De-ce-urile astea mi le pun uneori oral, în mașină când vorbesc singura. E extraordinar cât de util îmi este sa descopăr din trecutul meu hibele. Sa descopăr cauzele. Altfel ma raportez la lumea înconjurătoare când știu și cunosc ce este în interiorul meu, nu doar acum ci dintotdeauna. A-mi investiga trecutul este precum a citi o carte despre mine. E ca și cum as descifra un jurnal, codificat. E ca și cum as traduce dintr-o limba străină o carte cu instrucțiuni pentru prezent. Sau ca și cum as primi noi directive, de la … mine însămi. A-ti cunoaște istoria personala înseamnă a-ti putea înțelege trecutul și te ajuta în a putea anticipa viitorul.

O alta metoda de autoterapie e sa îți privești în fata emoțiile. Despre asta am scris aici și nu voi reveni decât cu completările legate de a privi în fata frica. Frica nu e o emoție deși în psihologie este inclusa în spectrul emoțiilor. Frica are o cu totul și cu totul alta provenineta, este o stare și determina o actiune: lupta, îngheață sau fugi.

Despre deconditionare

Procesul de deconditionare îl abordam în Human Design dar poate fi explicat, defapt simt ca am datoria sa îl explic intr-un context ca aceasta, vorbind aici despre viata si lucrurile sale simple.

Acest proces se refera la a da jos straturile care ne-au acoperit ceea ce suntem noi înșine cu adevărat, acolo în străfundul nostru – ceea ce suntem prin natura noastră. Straturile sunt condiționări, în Human Design acestea se refera foarte specific la impactul energiilor non-proprii, preluate din jur de la ceilalți oameni și din mediu, care duc la asa zis-ul not-self, adică acea stare improprie de a fi, care te condiționează la propriu sa fii altcineva, fără sa îți dai seama.

În sens larg decondiționarea e un proces treptat și continuu de constientizari și autocunoaștere, prin studiu și investigație, prin observație, prin analiza, prin terapie și psihoterapie, prin introspecție, prin ghidaj de specialitate, prin descoperire și reflecție, prin rugăciune sau orice alta metoda care te ajuta sa devii mai conștient de sine și pe aceasta cale sa faci ceea ce trebuie pentru a reveni la tine și a trai ca tine însuți. Trăind ca tine, asa cum ești proiectat sa fii, nu doar ca scapi de povara și de lupta continua, nu doar ca te eliberează ci îți oferă satisfacția pe care o meriți, succesul pe care îl cauți sau pacea de care ai nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *