Pledoarie pentru desenele animate de la TV

S-a dat acum, am văzut, și pe JimJam Clubul Micilor Castane. În timp ce decupam și lucram și decupam prin casa cu cei mici, mergeau la TV cateva cântece. M-am bucurat sa vad ca le dau și pe JimJam, ca în trecut erau doar pe Minimax și…

Ceeee? Cuuuum?

Aăăă… da. Ai citit bine, mergea televizorul.

Pe desene, da. Stai liniștită ca nu e Boomerang sau alea violente. Nici măcar Disney nu e (deși tare mi drag Bluey și când prind ei la bunica Disney nu se dau înlături, fii pe pace 🙂

Cu JimJam insa, am o conexiune aparte și am vreo 10 motive pentru care îi las sa se uite la acest canal cu inima ușoară. Și iată despre asta îmi este pledoaria de azi. De ce și ce le arat copiilor la TV.

Cel mai important motiv este continutul, pe care îl voi detalia în rândurile următoare. Nu sunt specialista, critic de serial animat, dar sunt atât de implicata încât știu aproape toate genericurile pe de rost, le cânt prin casa cu cei mici, când fac mâncare, le interpretez personaje și facem jocuri (spre exemplu eu fredonez și tu ghicești cantecul sau eu mimez și tu ghicești personajul). Uitandu-mă atent la ceea ce vizionează copiii mei – asta înseamnă control parental adevărat – am ajuns sa pot trasa o opinie cel puțin argumentata dacă nu chiar obiectiva cu privire la desene animate la care am decis ca e perfect în regula sa ii expun pe copii, nu sunt dăunătoare asa cum se spune, despre toate. Acestea pot spune ca in unele momente de slaba inspirație sau criza organizațională m-au salvat, deci sunt binecuvântare pentru casa mea și ai sa înțelegi de ce exagerez când spun asta.

Majoritatea desenelor și episoadelor 90% au un conținut foarte fain, cu limbaj deosebit, non-violent, topic educativ.

De la “Ghici cât de mult te iubesc” al meu Santino a învățat sa îmi spună ca ma iubeste în cele mai frumoase moduri. Este si carte, dar Castanuță cel mare și cel mic au un dublaj atât de fain încât alor mei nu le place varianta citita de mine.

Serioalele “Charlie” și “Conni” il pregătesc atat de bine pentru viata de afara, pentru gradinita și școală cu bune practici și un mediu sănătos. Connie – are o familie exemplu, ma uit și eu ca să învăț sa vorbesc precum mama lui Conni.

De la “Tripleții”, simpatici și puși pe șotii, ai mei învață că orice năzbâtie are o urmări pe care le suportă, ca mama are și alte treburi decât sa le facă mereu lor pe plac, ca se poate negocia cu ea în același timp, ca ea e ferma dar iubitoare, ca bunicul poate fi o figură paterna minunata, ca un animal de companie e jucăria vie, ca gelozia și ne-impartitul face parte din viata, și multe multe alte substraturi fine și bine creionate, de buna creștere și educație curata, toate astea redate intr-o maniera pariziana, urbana și pacifista în același timp.

De la “Bing” micuțul meu învață că a descoperi lucrurile simple și a se lovi la tot pasul de neputință și eșec e defapt distractiv și micul sau ghid bland și mereu prezent e aici sa îl susțină în dezvoltarea sa. Acest mic însoțitor e, în viziunea mea propriul proiector al lui Bing, un mic generator care are nevoie de ghidaj prin propria-i experienta. Cu o voce matura, calda și parentala, Bing este susținut în eforturile, capriciile și emoțiile sale.

Ne distram copios când apare domnul Carburator care e stereotipul italianului imprenditor- adică al soțului meu 🙂 și vad copiii ce reacții au Marsha și BigAron când acesta anunță că vine inopinat. Nu puteam avea un prilej mai bun și o maniera mai potrivita decât cea umoristica pentru a le putea pune fiilor mei în față “asa-i și tati” fără ca asta sa însemne ceva, altceva.

Din Simon, desen la care ne uitam și în italiana, tot fiul meu cel mare învață cum să îl trateze cu respect pe fratele lui, cum sa își recunoască fricile sau slăbiciunile și sa le înfrunte, în siguranța propriei independente.

În “Poștasul Pat” e descrisa o comunitate extraordinara, unde micul oraș e un paradis cald și plin de viata, unde relațiile umane sunt mai importante ca orice. Acelasi spirit de loialitate pentru munca și sacrificiu în comunitate îl are și Sam, marele pompier a cărei dedicare și figură eroica le oferă cetățenilor un sentiment de protecție și siguranță pe care se pot baza. Fetele din “Orașul fructelor” ii învață pe copiii mei adevărată comunicare asertiva, cu vorbe atent alese și prietenoase.

Și lista poate continua. Mai sunt seriale minunate, poate cândva am sa scriu despre fiecare ceva.

Vreau neapărat sa marchez cât de importante sunt vocile, dublajul. Nu știu câți realizează asta direct, unii poate doar o resimt inconștient, dar vocea unui personaj are puterea sa ii dea acestuia farmec și frumusețe sau sa ii strice tot. E la fel ca la povesti. Nu e tot una când le citește o voce enervanta sau când le recita o voce consacrata, care te poarta prin anotimpuri, vremuri, lumi, vise și emoții doar prin ascultarea timbrului. Unele voci – ale celor talentați și profesioniști – fac speciale aceste desene animate, împreună cu muzica și grafica. Iată, intru și pun pe tava toate aceste elemente pentru a înțelege cât de complex și deloc la întâmplare sunt construite desenele și pentru a putea astfel discerne dintre multitudinea lor pe cele cu adevărat valoroase – prin valoarea adusa educației copilului tău. Revenind la voci, desenele astea pe care le laud, de la Jim Jam, sunt dublate de un studio din Oradea format cred exclusiv din actori de teatru cu experienta, pe care ii și cunosc în parte, și ii îndrăgesc și ii laud ca sunt talentați. E o diferență majoră între desenele de aici și altele, ascultați și veți înțelege. Cu unele voci am crescut, și iar, menționez ca nu sunt subiectiva, ci tocmai de aceea le apreciez, căci le recunosc valoarea. (Și pe Minimax sunt dublate cu aceeași actori însă de aici doar o parte din desene le vizionam și în acest articol nu prea fac referire la ele).

Eu cred ca pentru toți copiii e valabil ce vreau sa spun acum, însă voi afirma ca cel puțin pentru ai mei copii am convingerea ca, aflați fiind in perioada descoperirii și investigații vieții, e extrem de important sa fie expuși la diversitate culturala, la o paleta larga de stereotipuri și tipare astfel încât sa aibă din ce alege modele, astfel încât șansele de găsi un model cu care sa se poata identifica și a cărui personalitate și context cultural sa îl poată explora, sa fie cât mai mari.

Este foarte important sa cunoască situații din viata de zi cu zi din contexte diverse, atât ale unui locuitor dintr-un orășel de provincie din Tara Galilor in aceeași măsură cu a descoperi prin comportamentul personificat al unei maimuțe din jungla ce înseamnă cooperarea.

Pentru mine faptul ca ei au acces la astfel de desene, e o resursa pe care aleg sa o folosesc în favoarea copiilor mei, pentru a ma ajuta în educarea lor. Și da, inclusiv faptul ca ii pot lăsa câteva minute curate iar eu reușesc sa ma organizez cu toate restul. În privința asta am avut mereu limite și am încercat sa nu depășim 2 ore de ecrane în total, pentru întreaga zi.

E greu sa fac o concluzie intr-un singur paragraf când au rămas nescrise zeci de rânduri dar ma voi rezuma la esența mesajului meu și anume: înainte sa luați de buna o recomandare bine intentionata cum ar fi aceasta ca “Televizorul și ecranele nu sunt bune pt copiii, nu le dați deloc” ganditi-va ca nu trebuie sa fie fix asa, ca nimic nu e absolut și categoric și uitati-va la voi, la copiii voștri, ce va place, ce le place, ce le face bine, ce vi se pare ok pentru ei, veți descoperi ca multe dintre aceste recomandari la voi funcționează poate fix dea-ndoaselea, ca vouă vi se potrivesc alte lucruri sau alte obiceiuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *