În viața de zi cu zi lucrez cu copiii. O nouă generație an de an, personalități diferite și noi provocări vin la pachet împreună cu multe zâmbete, dar și lacrimi cărora trebuie să le fac față cu brio.
Fiind o persoană tânără, copiii se atașează foarte ușor de mine, îmi cer adesea sfaturi sau simt nevoia să fie ascultați de către o persoană matură. În urma discuțiilor am observat că majoritatea adolescenților care cer o părere matură suferă de pe urma divorțului dintre părinți.
Nu de puține ori am ascultat copii cu lacrimi în ochi povestind durerea prin care trec. Sunt prea inocenți pentru a înțelege de ce părinții nu se mai înțeleg, de ce nu mai pot face să fie ca înainte, de ce unul dintre ei i-a părăsit sau de ce aceștia se ceartă mereu.
Copiii afectați de divorț sau de veșnicele certuri existente între părinți se consideră mai puțin valoroși ca restul. Aceștia au o stimă de sine mult mai scăzută, se consideră neînșeleși și sunt predispuși în a face greșeli intenționate deoarece nu îi mai interesează consecințele. Nu sunt interesați de propiul viitor, adesea de propria viață, ajungând să se automutileze din dorința de a atrage atenția.
Divorțul este și unul dintre principalele motive ale abandonului școlar. În peste 40% dintre cazurile de divorț sunt implicați și copiii. Așadar, acest eveniment poate pune serios amprenta nu doar asupra psihicului celui mic, dar și asupra viitorului său.
Elevii în cauză absentează adesea nemotivat sau sunt plimbați dintr-o școală într-alta pe măsură ce părinții se ceartă, își schimbă domiciliul sau pleacă în străinătate. Interesul acestora pentru școală scade dramatic, sunt separați de colegi sau prieteni afectându-le și viața socială. Nu mai e necesar a spune că lecțiile rămân în urmă, iar ei nu mai fac față examenelor.
În alte situații părinții își refac viața, un lucru perfect normal pentru un adult însă nu și pentru un copil. Acesta se simte dat la o parte și neglijat. Apare gelozia, iar toate acestea duc la o revoltă împotriva propriilor părinți ori a celor vitregi.
Nu știu dacă v-ați gândit vreodată că la școală copilul vostru simte nevoia de a vorbi cu un profesor. În timp ce părinții tratează problema ca pe o criză adolescentină, un act rebel, mulți copii suferă în tăcere sau rămân cu traume psihice deoarece nu sunt ascultați, rămânând cu impresia că părerea lor nu contează suficient de mult pentru părinte.
Partea bună care reiese de aici este că o parte din acești copii văd în școală o oază de liniște, iar profesorii sau colegii pot contribui semnificativ la diminuarea impactului negativ al divorțului.
Nu ezitați să consultați un psiholog în aceste cazuri! Prin refuzul cateoric de a crede că al vostru copil nu are nevoie de așa ceva, nu rezolvați deloc problema. Consilierea psihologică nu este o rușine, iar la urma urmei, nimeni nu dă sfară în țară, psihologul fiind foarte discret, iar ședința una confidențială.
Atunci când e vorba de sănătatea psihică a copilului vostru, nimic nu este mai important.
„ Ce o să creadă lumea?” sau „ vor zice că nu sunt capabil(ă) să-mi educ copilul” nu-și au rostul în acest context. Personalitatea unui copil se formează de mic, iar suferința îi lasă răni adânci cu consecințe pe viitor.
Atunci când divorțul apare inevitabil asumați-vă acest lucru din toate punctele de vedere. Când este un copil la mijloc suferința nu e numai a voastră ci și a lor. Feriți pe cât se poate un copil de certuri și suferințe inutile și protejați-l de stres. Nu îndepărtați copilul de celălalt părinte și nu faceți din acesta un mijloc de răzbunare, nu il folosiți pe post de spion, evitați luptele pentru custodie și nu îi puneți să aleagă între mama și tata. Suferința din spatele unui copilaș contează mai mult decât orgoliile din spatele unui divorț.
