Articol scris de psiholog Sofia Laza
Mămici și bunici la început de drum
sau cum tratăm „problema” ajutorului pe care îl putem primi de la bunici
În familie tocmai a apărut Micul Prinț sau Mica Prințesă. Tot ceea ce până atunci părea important pălește în fața miracolului din viața familiei. Proaspetele mămici devin niște supereroine angrenate permanet în lupta pentru bunăstarea supremă a celui mai tânăr vlăstar al familiei.
Da…. Ce imagine idilică…. Numai că, proaspetele mămici adună nopți nedormite, sunt răvășite hormonal, și tare le-ar mai prinde bine o mână de ajutor iar bunicile (atât cea maternă, cât și cea paternă) sunt primele și cele mai la îndemână și cele mai folosite ajutoare.
Situația aproape identică în toate țările lumii. Datele unui raport al unei fundații americane arată că în SUA bunicii sunt principalii îngrijitori ai copiilor mici, iar din totalul femeilor care sunt înregistrate ca bone pentru copiii mici, 43% dintre acestea sunt bunicile copiilor în cauză.
Numai că pentru proaspăta mămică faptul că bunicile vor să ajute nu aduce în exclusivitate beneficii. În primul rând pentru că bunica, în avântul ei de a fi de ajutor, uită uneori că nu ea este mămica puiului nou născut. Da, e adevărat că ea a mai crescut (măcar) un copil înainte, dar vremurile, tehnologia, modul în care ne raportăm la lumea înconjurătoare s-a schimbat radical. Așa că e posibil ca unele dintre sfaturile valabile pe vremea bunicilor noastre să nu mai fie de actualitate.
De cele mai multe ori, simpla enunțare a acestui adevăr poate duce la conflicte între proaspăta mamă și proaspăta bunică.
De exemplu mama dorește să-l care pe bebe în marsupiu, bunica spune că pe vremea ei „nu se făcea așa”. Sau când bebe e mai mare, pot să apară discuții la diversificarea mâncării pentru că mama are acces la tot felul de teorii noi, în timp ce bunica știe cum s-a descurcat ea în timpurile trecute.
Poate că e adevărat că „pe vremea bunicii” lucrurile se făceau într-un alt fel. Și până la urmă rezultatul n-a fost neapărat unul rău (iar dovada e chiar faptul că fiica sau fiul bunicii de azi e la rândul ei/lui părinte și „la casa ei/lui”).
Pentru o proaspătă mămică aflată în plină furtună hormonală și cu somnul dat peste cap, e cam greu uneori să „suporte” intruziunea bunicii. Pe de altă parte, bunica e în plin avânt pentru a ajuta și se simte exclusă și frustrată pentru că ajutorul ei nu este acceptat.
Și, iată cum, pe lângă informațiile diferite pe care le au mama și bunica despre creșterea copilului mai apar și „frecușuri emoționale”.
Ce e important însă, este faptul că amândouă și proaspăta mămică și proaspăta bunică doresc amândouă același lucru: bunăstarea celui mic. Așa că e bine să încerce să coopereze.
Ideal ar fi ca și mămica și bunica să conștientizeze care este cu adevărat rolul lor în viața puiului. Iar bunica poate fi uneori de ajutor doar ajutând la curățenia casei, spătalul vaselor, spălatul, întinsul și călcatul rufelor și să facă asta fără să critice sau să aibă impresia că e marginalizată. În definitiv, proaspăta mămică e cea care trebuie să se ocupe de puiul ei, iar curățenia și toate deși trebuie făcute, nu mai reprezintă o prioritate.
Știu că multe dintre mămici nu acceptă acest fel de ajutor invocând motive de tipul: „sunt eu în stare să le fac pe toate” sau „acum n-o să o las pe mama/soacra să-și bage nasul în ale mele” sau chiar „pe bune, chiar să-mi spele mie vasele, mi-e rușine să-i spun să facă asta”. roaspăta mamă este cea care trebuie să „lase garda jos” în acestă privință, acceptând faptul că are nevoie de ajutor și specificând clar că și muncile casnice sunt un ajutor valoros.
Privind lucrurile dintr-o perspectivă diferită, un asemenea aranjament ar putea fi benefic ambelor părți: pe de o parte bunica chiar poate simți că face parte din viața nepotului, iar mămica câștigă timp pentru ea și puiul ei și casa e îngrijită. Până la urmă, cel mai important este puiul acela pe care și mămica și bunicile il iubesc și căruia înțelegerea dintre aceste două generații îi poate crea un mediu curat atât din punct de vedere fizic cât și emoțional.
Articol scris de psiholog Sofia Laza (foto)
