Înscrieți-vă la buletinul nostru informativ pentru a primi informații actualizate, noutăți, perspective sau promoții.

Tratament la cu gelatina, efecte uimitoare! Protecție şi efect pentru orice tip de păr!

Scris de Andreea Popa – blog editor

Vrei un păr precum al Ilenei Cosânzeana?

Iată soluția!
Fiind mereu în căutare de tratamente naturiste pentru păr și piele, am descoperit un leac miraculos, incredibil de ieftin și în același timp foarte simplu de efectuat.

Am încercat din curiozitate acest tratament deoarece era foarte popular în rândul doamnelor și domnișoarelor, dar și recomandat de către acestea. Ceea ce vă pot spune despre el e că efectele sale se văd de la prima aplicare și vă garantez că veți fi mai mult decât încântate.

Propun acest tratament persoanelor care își doresc un păr mai strălucitor cu un fir mai gros și mai rezistent, un păr mai moale și mai ușor de pieptănat și o protecție suplimentară a vopselei.

Tratamentul poartă denumirea de „Laminarea părului” și repară firele deteriorate printr-o peliculă ce se formează și care ajută la fortificarea firului de păr, protejându-l de tratamentul termic, poluare, praf și radiații. Dacă vreți să vă faceți o idee, părul va arăta ca după un tratament cu keratină.

Pentru a observa cât mai bine efectele aceste măști se recomandă îndreptarea părului cu placa la final, când părul este uscat.
Deși am fost sceptică, am încercat acest tratament și pentru extensii ( funcționează și pentru peruci ). Fiindcă le port foarte des și le coafez la fel de des, neavând o rădăcină care să le hidrateze și care să le hrănească, în timp ele devin casante, aspre, fără luciu ceea ce duce la degradarea lor.

Dacă vreți să vă bucurați de ele o perioadă mai lungă puteți aplica această mască și pe extensii deoarece efectul este același.

Pentru prepararea măștii veți avea nevoie de un plic de gelatină mărunțită și puțin balsam de păr. Dacă ai un păr mai lung de umeri vei dubla sau tripla cantitățile.

Mod de preparare:

Toarnă jumătate de plic de gelatină într-un bol. Adaugă peste aceasta 3 linguri de apă fierbinte ( nu fiartă!) și asteaptă ca gelatina să devină lichidă precum apa. Între timp spală-ți părul ca de obicei. Păstrează-l ud, deoarece masca se aplică pe părul umed.
Când gelatina a devenit lichidă adaugă trei linguri din balsamul tău de păr. Amestecă bine și aplică masca pe firele de păr, evitând rădăcina. Înfășoară părul cu o pungă, o folie de staniol sau prosop și încălzește scalpul 5 minute cu feonul. Așteaptă între 30 și 40 de minute ca masca să-și facă efectul după care clătește părul cu apă și usucă-l sau coafează-l ca de obicei.

! Dacă ai un păr mai lung folosește un plic de gelatină și 6 linguri de apă fierbinte + șase linguri de balsam.
! Ai grijă ca gelatina să fie lichidă atunci când o amesteci cu balsamul, altfel riști să îți rămână lipite de firul de păr bobițe inestetice de gelatină.
! Nu funcționează în cazul extensiilor sau perucilor din păr sintetic.

Efectele acestui tratament devin din ce în ce mai vizibile dacă îi rămâi fidelă și îl aplici o dată pe săptămână timp de 2 -3 luni.
Dacă te-am convins să încerci și tu acest tratament, aștept cat de curând părerea ta !

Facebook
Twitter
Email
Alexandra Giuffrida
Alexandra Giuffrida

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole asemănătoare