Am găsit aceste aripi intr-un magazin intr-o zi, la raionul de crafturi pentru copii, din Kik. Le-am luat imediat, câte o pereche pentru cei doi prunci de acasă. Nu aveam un plan anume pentru ce întrebuințare să le atribui, pur și simplu mi-au plăcut și foarte ieftine fiind, le-am luat. Peste câteva zile, primesc mesaj de la educatoare că pregătesc festivalul copiiilor de 1 iunie și sa ducem copiii pe cât posibil cu o costumație și ca ar fi chiar binevenita una improvizată. Perfect, mi-am zis în sine, am aripile, ei vor fi îngerași. I-am întrebat și pe ei dacă ii încântă ideea, au fost de acord, zis și făcut.
Le-am pus amândurora jeans și camasa alba și aceste aripioare în spate. Au făcut poze, s-au distrat, partea frumoasa abia începe.
Ajunși acasă, am împachetat înapoi aripile în punguța lor și le-am pus pe dulap (pe dulap = unicul loc unde pot adăposti lucruri care nu sunt de jucat, rupt, etc). Nu m-am gândit eu că, acolo sus, aceste aripi lucrează cu fiul meu. O vară întreaga a trecut așa, ele pe dulap, noi cu treburile noastre. În septembrie ne mutam la casă nouă, iar în ziua întâi, când urmau sa doarmă singuri, Santino îmi spune:
– Mami, mi-e frica sa dorm singur.
Eu eram pregătită pentru acest moment, acum S. avea aproape 5 ani, era momentul sa facem acest pas, de a dormi singur în patul lui, camera lui. După 3 ani alaptare și 4 jumste de cosleeping, mutarea asta avea să fie prilejul perfect de care sa profit sa facem aceasta schimbare. Nu eram așadar nesigura, dimpotrivă. Dau sa răspund că e în regula, voi rămâne cu el și îi voi veghea somnul când, tot el, continuă înainte sa raspund:
– Ce ar fi sa pui aripile pe geam și pe ușă? Ca sa fie protecție, pe oriunde este intrare.
Ma uit repede unde sunt, și unde le-am putea pune, dar el continua:
– Aripile astea sunt defapt îngerași și sunt gardienii perfecți, ai mei și a lui Carmelo. Și la casa veche mă protejau, de câte ori îmi era frica sau visam urat, ma uitam la ele pe dulap și când le vedeam ma linisteam.
Așa da, pune-le acolo.”
Le-am agățat pe mânerele de la geam și pe coltul de la ușă. Au rămas asa multa vreme. De câte ori trageam draperiile și imi apăreau în față, imi dădeau o stare de spirit foarte deosebită.
Uneori când eram singura acasă și făceam curățenie în camera copiilor, luam loc pe un scaun în fata ferestrei marcata de aceste aripi divine, printre care intrau razele de soare luminând pe margine conturul, întocmai ca acele imagini trimise din rai, pentru a primi lumina.
Nu știu ce comunicau ei în secret, nici taina existentei lor în viata noastră nu am deslușit-o pe de-antregul, dar am înțeles că lucrurile se întâmplă cu atât sens încât de multe ori magia e sub ochii noștri, trebuie doar sa deschidem inima să o vedem.
După o perioadă, le-am scos de la geam ca să nu se rupă, și le-am agățat în acest cuier alături de pat. Cumva, pot înțelege că obișnuindu-se cu locul, au îngerii au putut trece alături de ei, cu prietenie și dragoste.
Voi ce părere aveți, ce credeți despre aceasta poveste a aripilor? Comunica îngerii cu ai noștri copiii când aceștia îi cheamă?
