Înapoi în timp cu 15 ani.
În drumul meu spre întoarcere la sine, la ceea ce sunt eu „by default”, era demult pe listă revenirea la culoarea naturală. Pare așa o chestie superficială dar nu e deloc. E doar un vârf de iceberg.
E foarte greu pentru noi, femeile, să vorbim despre #deconditionare când ne identificam cu stereotipuri și standarde sociale încă de când ne-am născut. Lansând la o parte condiționarea dată de părinți, de sistemul educational, de comunitate, de moștenirea genetică, transgenerationala, traume, etc.
Pe lângă toate astea exista un puternic factor ce psihologii îl numesc nevoia de #apartenență și pe care toți acestia au senzația ca dacă a fost descrisa în specialitate și se pune degetul pe ea, e o scuză legitimă pentru mutilarea, anihilarea sau înecarea propriului sine, propriului fel de a fi, pe altarul acceptării sociale.
Iluzia că avem nevoie de #identități stereotipe pentru a fi văzute, acceptate, admirate și iubite are la bază această sămânță, o așa zisă nevoie de apartenență, pe seama căreia este pusă toată mascarada.
Adicatelea, dacă noi femeile începem sa fim toate la fel și sa facem ce face grupul, sa luam lecții de cum sa fii o lady, sa învățăm sa ne comportam in relatii și sa aspirăm să fim că unele și altele, avem o scuză, ca ne dorim apartenență?
Not! Nu e despre asta. Apartenența ne vrea #unice, apartenența vrea #continuitate nu unitate. Apartenență vrea #diversitate, #contribuție! Eu asa vad. Lucrurile sunt mult mult mai simplu de explicaft defapt, mult mai limpezi decât par.
Defapt nici măcar nu e perspectiva mea, e o #perspectivă pe care eu o pot vedea acum după ce am dat valul la o parte și am privit lucrurile în față, fară câteva dintre filtrele de care am avut șansa să scap.
Eu văd situația asta cu adaptarea standardelor societății ca no choice, pentru toți cei care sunt la nivelul x în călătoria lor pe scara acestor nivele de #conștientizare. Deloc intâmplător acest nivel x este populat de marea masă, pentru că aici, în ceea ce numim „colectiv” se întâmplă lucrurile la nivel unanim și aici e terenul nostru de învățare. Aici e platoul unde se toarnă filmul, aici avem de învățat, de primit lecții, și de aici putem ieși spre alta dimensiune a conștiinței numai dacă și când ne este momentul.
Așadar no blame, nu e cazul sa ne simțim prost ca suntem afundate pana în gat de not-self și nu mai știm nici cine suntem. E ok, fii atenta, observă și așteaptă.
Cum spuneam eu am parcurs o buna parte din drum. Nu știu, nu am nici un habar dacă 30%, 80% sau 0,5%. Nu știu nici măcar dacă se măsoară așa (cu siguranță nu), dar nici măcar nu știm dacă e ceva unitar, în fine.
Dar până nu va pierd în minte, aș vrea să împărtășesc cu voi ca în acest drum am meu, am studiat destul de mult, am experimentat asemenea și am observat foarte mult. Am început sa devin #constienta de lucrurile pe care le fac, sa aștept claritatea întâmplărilor din jur, sa observ cum reacționez, ce simt, sa observ ce mi se întâmplă, și totul capătă sens pe zi ce trece, desi nu asta is the point. Toată chestia e să nu ai așteptarea nici măcar ca vei înțelege, ci doar să te predai și sa simți ceea ce ești făcut sa simți, în cazul meu, sa îmi folosesc energia pe lucrurile care îmi aduc satisfacție.
Ajută-te pe tine să fii bine, și lumea asta va fi mai bună! 
Cu drag, Ale
