Un copil cu un părinte perfecționist este în permanență corectat.
Dacă nu și-a făcut temele „ca la carte”, dacă nu a șters și praful după ce și-a strâns toate lucrurile și a măturat în cameră, dacă nu a făcut lucrurile „perfect”.
Intenția din spate a părintelui este una pură. Vrea să-și învețe copilul să facă lucrurile „așa cum trebuie făcute”, crezând sincer că acest lucru o să-l ajute.
Dar ce se întâmplă, de fapt, este că acel copil învață că efortul lui nu contează. Și cu cât aceste critici ale părintelui se propagă mai mult, cu atât copilul își întărește credința că eforturile lui nu contează.
Copilul ajunge să creadă că pentru a primi aprecierea părintelui, e nevoie să facă lucrurile perfect. Și pentru că în copilărie, aprecierea este modul în care copilul înțelege iubirea, lipsa acesteia echivalează cu lipsa iubirii.
La ce tipare dă naștere Perfecționistul?
Acest tipar perfecționist poate să dea naștere mai departe la două tipare:
la cel Apatic, care consideră că niciun efort nu contează, sau la cel Fricos, care se teme să mai încerce de teama că va fi din nou criticat.
Astăzi îți voi povesti despre tiparul apatic și implicațiile lui în viața adultă, iar în mail-ul de mâine vei afla despre tiparul fricos.
Apaticul are convingerea subconștientă că nu merită iubire.
Astfel, dacă o persoană încearcă să se apropie emoțional de el, apaticul o va discredita. Pentru că apaticul consideră că nu merită iubire, el nu are încredere că celălalt vrea într-adevăr să se conecteze cu el.
Pentru apatic, relațiile sunt exclusiv tranzacționale. Le vede ca pe ceva necesar și nu depune eforturi să le întrețină.
Mai mult, apaticul el este un fin manipulator, așa că proiectează aceleași intenții și pe cei din jurul lui. Pentru el, ceilalți vor doar să îl manipuleze și să se folosească de el.
Astfel, nu este greu de anticipat ce fel de relații va închega un apatic de-a lungul vieții sale. Sau, mai bine zis, atâta vreme cât rămâne blocat în acest tipar.
Deși ajunge să se înconjoare de mulți oameni, calitatea relațiilor lui rămâne scăzută, ceea ce îl adâncește în nefericirea lui. Acest lucru îi întărește dialogul interior distructiv, creându-se, astfel, un cerc vicios de tipul:
Ceilalți vor doar să se folosească de mine, înseamnă că într-adevăr nu merit iubire
Nu merit iubire, așa că nu voi lăsa pe nimeni să se apropie de mine
Continui să nu primesc iubire, înseamnă că ceilalți vor doar să se folosească de mine
Pentru o persoană prinsă în acest tipar – sau în oricare altul, lucrurile par complicate și fără soluție. Însă primul pas pentru a ieși dintr-un cerc vicios este să conștientizăm de unde începe cercul.
În cazul apaticului, acesta începe de la convingerea că nu merită iubire, convingere care poate fi rescrisă.
Florin Alexandru
