Cand am cumparat cartea asta am facut-o in primul rand ca reacție la faptul ca găsisem într-o librărie de aici autor italian si ce mare bucurie ca pot sa le ofer puilor mei o lectură în limba maternă scrisa pe filiera paternă, he he.
„Ce fain”, mi-am zis, si am pus-o în coș.
Ce am descoperit insa acasă, a fost mai mult decât surprinzator. Nu ca nu as fi rasfoit-o in librarie, o fac mereu dar doar ca sa ma asigur ca citirea nu e greoaie și frazele nu sunt prea lungi pentru ai mei copii.
Am descoperit un scenariu uimitor, a unui joc de copii aparent banal, între Lodolina și prietenul său, Federico, timp ce părinții lor petrec undeva si i-au lăsat puțin singuri, în camera lor.
O călătorie de eliberare a emoțiilor, un război de reglare conturi, un carusel de planuri si soluții, toate declarate cu creioane colorate si voi, multe foi. Prin desen, adică.
Fiul meu urmărește profund captivat de ilustrații, care sunt însăși desenele acestor personaje, inchipuindu-si cred, mult mai mult decât se redă în cuvinte, în poveste.
Asta e unul din gândurile care ma bucura, anume, acela de a-i fi putut da copilului spațiul si inspirația să își imagineze. Fără această posibilitate importanta pe care le-o putem oferi, e greu sa poti numi educația, liberă si deschizatoare de drumuri.
