Ce triste sunt poveștile
Ce se trăiesc doar în interior
Le simți mereu săgețile
Căci lasă în urmă numai dor.
În ce straiefrumoase sunt gătite
Din păcate nu pot fi împărtășite
Și găsești că li se construiesc altar
Unde sunt păstrate ca un dar.
Și totul se întâmplă în tăcere
Dar sunt a sufletului avere
E greu să încerci să le cuprinzi
Sunt prea mulți fluturi să îi prinzi.
Doar visele le mai dă viață
Dar și ele până dimineața
Ca atunci când înfloresc merii
Rămâne doar emoția vederii.
Durerea sufletului e atât de mare
Nu știe cum să ascundă a sa jale
Căci nu poate nimic să jure
Unor sentimente delicate și pure.
